Sfaturi utile pentru primul tratament fungicid la cerealele păioase
În această primăvară vedem pe câmp dezvoltându-se un complex de boli foliare, printre care făinare, septorioză și rugini. Suntem nerăbdători să intrăm în câmp și să tratăm cultura, însă trebuie să fim atenți la ce temperatură facem tratamentele. Am văzut în alți ani fenomene de fitotoxicitate din cauza aplicării fungicidelor pe bază de triazoli, din motivul că planta nu a metabolizat produsul.
Când putem avea fitotoxicitate?
- Când noaptea avem sub 5 grade Celsius; orice aplicare sub 5 grade Celsius este sub risc. Înghetul de dimineată este foarte periculos
- Când avem alternanță mare de temperaturi zi-noapte (la produsele pe baza de triazoli întâlnim des acest fenomen)
Care sunt substanțele active cele mai predispuse la fitotoxicitate?
În special Triazolii. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că sunt mai puțin sistemici (se mișcă foarte puțin din zona în care sunt aplicați) și astfel avem o concentrație prea mare de produs într-un singur loc.
Le recomandăm fermierilor să urmărească prognoza meteo și să aștepte temperaturi de peste 5 grade Celsius noaptea și fără alternanțe mari de temperatură între zi și noapte.
Mai jos câteva poze din câmp cu astfel de fenomene de fitotoxicitate.
Syngenta recomandă Amistar®Prime , un fungicid performante ce oferă un control excelent al bolilor la reluarea în vegetație. Făinarea, rugina brună, rugina galbenă, septorioza sunt foarte bine controlate. Avantajul major al produsului constă în prevenția oferită de Tehnologia Amistar®, oferă un efect de lungă durată, de până la 3-4 săptămâni, datorita sistemicitatii excelente. În cazul unor fluctuații mari de temperatură între zi și noapte sau în cazul în care după tratament vin temperaturi scăzute, produsul Amistar®Prime nu stresează planta de cultură, aceasta putând să își elibereze potențialul maxim de producție.
Amistar®Prime are un spectru larg de boli combătute, oferind un control foarte eficient
Amistar®Prime are performanță foarte înaltă în controlul bolilor foliare la reluarea în vegetație.
Exemplu din câmp.
Făinare. Martor netratat
Tratat cu Amistar Prime
Vă invităm să luați legătura cu reprezentanții Syngenta din zona dvs. Contacte aici: Echipa Syngenta Moldova