You are here

Soluții complete de erbicidare la porumb

Produse

Un obiectiv important pe care Syngenta și l-a propus să-l facă cunoscut fermierilor este să asigure hibrizilor de porumb șansa de a-și exprima potențialul genetic printr-o tehnologie de erbicidare completă împotriva principalelor buruieni problemă din cultură. Syngenta are soluții eficiente de erbicidare care se pot adresa în functie de nevoile fermierilor.

Culturile suferă atunci când sunt buruieni în camp, pentru că ele concurează pentru nutrienţi, lumină, apă şi spaţiu. Acest lucru va genera pierderi de producţie şi creşterea rezervei de seminţe de buruieni. Baza oricărui program de erbicidare, cu durată lungă de acţiune este combaterea buruienilor din cultură încă din preemergenţă (GARDO GOLD sau DUAL GOLD sunt erbicidele recomandate de Syngenta).

Daca ne raportăm la situația ultimilor ani, constatăm că sunt situații în care primăverile pot fi capricioase din perspectiva diferențelor mari de temperatură survenite în perioada semănatului precum și a secetei care de multe ori se instalează imediat dupa semănat și care poate dura o perioadă îndelungată.

În aceste situații, cultura de porumb poate avea o răsărire neuniformă. Ce soluții au fermierii la dispoziție de a utiliza în aceste condiții dificile un erbicid selectiv, în postemergență atunci când porumbul se află în diferite fenofaze, de la 2-4 frunze până la 6-8 frunze? ELUMIS este soluția din postemergență pe care mulți dintre cunoscători îl știu deja. ELUMIS este erbicidul ce acoperă un spectru de combatere complet, erbicidul care nu te lasă niciodată la greu, are în componența sa substanțele active nicosulfuron și mesotrione.

Experiență Syngenta. ELUMIS, doza: 1,5 l/ha

De ce ELUMIS este de atât de eficient și cunoscut în rândul fermierilor ca soluția cea mai eficientă și sigură împotriva buruienilor problemă? Este printre cele mai selective erbicide din postemergență, asigurând fermierilor aplicarea acestuia în funcție de gradul de infestare cu buruieni precum și a fenofazei acestora. Contează mai puțin fenofaza porumbului deoarece are cea mai largă fereastră de aplicare, pornind de la 2 până la 8 frunze ale culturii de porumb. Pe lângă acest avantaj esențial controlul este total împotriva costreiului din rizomi precum și a celor mai dificile dicotiledonate perene. Dar cel mai important este că nu influențează negativ producția, fiind printre cele mai selective erbicide. Doza de utilizare variază între 1-2 l/ha fiind recomandat să se țină cont de gradul de infestare cu buruieni și stadiul acestora de dezvoltare. În general fermierii care cunosc avantajele și eficienta lui Elumis îl aplică în doze de 1.5 l/ha asigurând curățenia necesară în lanurile de porumb.

 

Acolo unde nu este necesară interventia erbicidelor în preemergentă, Syngenta propune o solutie care de altfel este cunoscută în întreaga lume și anume LUMAX. Acest produs este un erbicid ce conţine 3 substanţe active, o adevărată inovație ce asigură prin intermediul substantelor active s-metolaclor, terbutilazin și mesotrione un spectru complet de combatere împotriva buruienilor monocotiledoante și dicotiledonate anuale. Doza la care se poate folosi LUMAX este între 3-4 l/ha, fiind recomandat a se aplica atunci când gramineele anuale sunt în curs de răsărire până în stadiul de înfrățire, iar dicotiledonatele sunt răsărite. Acesta este momentul optim de aplicare cu eficiență maximă ce va asigura culturii de porumb libertarea de a se dezvolta fără concurență.

Experiență Syngenta. LUMAX, doza: 4 l/ha

 

Alegerea corectă a hibridului împreună cu o tehnologie aplicată corespunzător este garanția unei recolte profitabile.

Cum nicio ferma nu seamănă cu alta, pentru alegerea tehnologiei de erbicidare la cultura porumbului, vă rugăm să țineți întodeauna cont de gradul de infestare cu buruieni si fenofaza acestora și mai puțin de fenofaza porumbului deoarece Syngenta are soluții ce se pot adresa fiecărei nevoi.

Va dorim recolte peste așteptări!

Echipa Syngenta

 

!Cere erbicidele LUMAX  și ELUMIS  de la dsitribuitorii oficiali ai produselor Syngenta în Republica Moldova: https://www.syngenta.md/distribuitori-produse-syngenta