Putregaiul cenuşiu - boala care poate produce cele mai însemnate pierderi de recoltă şi calitate

Produse
16.06.2017

[[{"fid":"8016","view_mode":"default","attributes":{"height":"219","width":"350","class":"media-element file-default"},"fields":{"format":"default","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","filename_field[ro][0][value]":"putregai_6.png","field_file_image_desc_text[ro][0][value]":"","field_file_image_copyright_text[ro][0][value]":""},"type":"media"}]]

Ciuperca devine parazită atunci când substratul saprofit se află în imediata apropiere a organelor verzi ale viţei de vie, în mod deosebit a boabelor intrate în pârgă, deoarece concentraţia redusă de zaharuri favorizează atacul. Infecţia este favorizată şi de fertilizarea excesivă cu azot.

Evoluţia favorabilă a ciupercii are loc atunci când se realizează condiţii optime de dezvoltare. Astfel, mediul nutritiv influenţează în foarte mare măsură atât dezvoltarea, cât şi parazitismul agentului patogen. Ciuperca manifestă un chimiotropism pozitiv faţă de glucide, substanţele ce se găsesc în strugurii din fenofaza pârgă – coacere. Temperatura de dezvoltare a bolii este cuprinsă între 1-32°C, fapt pentru care este întâlnită în toate podgoriile din ţară. Tem­peratura optimă se situează între 15-23°C.

Umiditatea atmosferică şi cea a substratului joacă cel mai important rol în dezvoltarea putregaiului cenuşiu. Umiditatea ridicată influenţează pozitiv atât germinarea conidiilor, cât şi dezvoltarea miceliului. Există o corelaţie directă între regimul precipitaţiilor, rezerva de apă din sol, umiditatea relativă a aerului, frecvenţa zilelor cu rouă pe de o parte şi agresivitatea ciupercii pe de altă parte. Umiditatea optimă relativă a aerului este considerată între 80-100%. Lumina are în general o influenţă nefavorabilă asupra evoluţiei ciupercii care se dezvoltă mai bine în condiţii de lumină difuză (nebulozitate).

Pe frunze simptomele apar la început sub forma unor pete gălbui, care cu timpul devin roşiatice. Petele sunt mari şi nu sunt delimitate. Pe ambele părţi ale frunzei, în dreptul petelor, apare un mucegai cenuşiu, pulverulent, care reprezintă organele de înmulţire a ciupercii (conidiofori şi conidii). În scurt timp de la atac, frunzele cad.

Pe lăstari, atacul se manifestă sub forma unor pete brune sau cenuşii, începând de la noduri spre mijlocul internodiilor. Ca şi în cazul frunzelor, în scurtă vreme petele se acoperă cu un mucegai cenuşiu format din conidiofori şi conidii. În dreptul petelor apar corpuri mici ovale, care reprezintă organele de rezistenţă ale bolii (scleroti).

În general ciorchinii tineri sunt puţin atacaţi (infecţie latentă), însă ciorchinii ajunşi la matu­ritate pot fi atacaţi în întregime, simptomele fiind aceleaşi cu cele de pe lăstari. Pe boabe atacul este cel mai frecvent şi cel mai păgubitor.

Soluţia Syngenta - fungicidul SWITCH

SWITCH este fungicidul Syngenta care datorită performanței fără precedent, reprezintă elementul cheie în strategia de combatere a putregaiului cenușiu, protejând cantitatea și calitatea recoltei. Este compus din două substanţe active (fludioxonil 250 g/kg şi ciprodinil 375 g/kg), ambele diferite ca mecanism de acţiune şi grupă chimică. Acţionează asupra a trei procese fiziologice esenţiale din celula ciupercii. Are dublă acţiune, sistemică şi de contact, recomandat preventiv şi curativ. Contribuie la obţinerea recoltelor cantitativ şi calitativ majore. Protejează ciorchinele din interior. Nu face plasă pe fructe. Compatibil cu majoritatea produselor de uz fitosanitar. Este activ şi prin vapori (faza de gaze). Absorbit rapid de organele tratate. Activitatea produsului nu depinde de temperatura aerului. Contribuie la dezvoltarea sănătoasă a aparatului foliar. Stimulează biosinteza proteinelor.

Recomandări de aplicare

Cultura Spectrul de combatere Norma de consum, kg/ha Volumul soluţiei de lucru, litri apă/ha Faza de aplicare Timp de pauză (numărul maxim de tratamente)
Viţă de vie Putregaiul cenuşiu 0,75-1,0 600-800 Prin stropire în perioada de vegetaţie 21 (1-2)
Viţă de vie, soiuri de masă Putregaiul cenuşiu 0,75-1,0 600-800 Prin stropire cu 7 zile înainte de recoltare, pentru păstrare îndelungată 7 (1)